scintilație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCINTILÁȚIE, scintilații, s. f. 1. Modificare de intensitate și de colorație a luminii stelare, datorită refracției sale neregulate în atmosferă.
2. Lumină emisă de o substanță fosforescentă sub influența ionizării.
3. (Rar) Scânteiere, sclipire. – Din
fr. scintillation.scintilație (Dicționar de neologisme, 1986)SCINTILÁȚIE s.f. 1. Emisiune de particule în procesul de dezintegrare a unui element radioactiv.
2. Sclipirea stelelor. [Gen.
-iei. / < fr.
scintillation, cf. lat.
scintillatio – scânteiere].
scintilație (Marele dicționar de neologisme, 2000)SCINTILÁȚIE s. f. 1. scânteire, sclipire. ◊ iluminare de foarte scurtă durată, punctuală, a unui ecran fluorescent pe care cade o particulă cu mare viteză. 2. impuls luminos de scurtă durată produs de contactul unei particule cu un scintilator. 3. sclipirea stelelor. (< fr.
scintillation, lat.
scintillatio)
scintilație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scintiláție (-ți-e) s. f.,
art. scintiláția (-ți-a), g.-d. art. scintiláției; pl. scintiláții, art. scintiláțiile (-ți-i-)scintilație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCINTILÁȚIE, scintilații, s. f. 1. Modificare de intensitate și de colorație a luminii stelare, datorită refracției sale neregulate în atmosferă.
2. Lumină emisă de o substanță fosforescentă sub influența ionizării.
3. (Rar) Scânteiere, sclipire. — Din
fr. scintillation.