schimnic - explicat in DEX

schimnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. (Rar) Pustnic, sihastru. [Var.: schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĩnikŭ.

schimnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!schímnic/schívnic (rar) s. m., pl. schímnici/schívnici

schimnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
schímnic m. (vsl. skimĭnikŭ, îmbrăcat în rasă, shimĭnikŭ, călugăr, d. skima, schimă; rus. shimnik, schimnic). Ascet, sihastru. – Vechĭ și sh- (vsl. sh-). Azĭ și schivnic (invers ca în pivniță, pimn-, rivnesc, rimn-). Fem. -ă.

schimnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
schimnic a. și m. pustnic: maica schimnică suspină BOL. [Slav. SKIMĬNIKŬ (v. schimă)].

schimnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] — Din sl. skimĭnikŭ.