schelet - explicat in DEX

schelet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. – Din fr. squelette.

schelet (Dicționar de neologisme, 1986)
SCHELÉT s.n. 1. Partea osoasă a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatură. 2. Totalitatea pieselor de rezistență care formează o construcție sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].

schelet (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SCHELÉT s. n. 1. partea osoasă sau calcaroasă a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formează structura de rezistență a unei construcții sau a unui sistem tehnic; osatură. 3. (fig.) plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc. 4. fracțiune granulometrică a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung și subțire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvânt. (< fr. squelette)

schelet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
schelét (-te), s. n. – Sistemul osos. Fr. squelette. – Der. scheletic, adj., din fr. squelettique.

schelet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
schelét s. n., pl. scheléte

schelet (Dicționaru limbii românești, 1939)
* schelét n., pl. e (fr. squelette, d. vgr. skeletós, uscat, de unde vine și lat. scéletus, schelet: it. schéletro). Totalitatea oaselor unuĭ om saŭ unuĭ animal așezate în ordinea lor naturală: moartea e reprezentată de multe orĭ supt forma unuĭ schelet omenesc. Fig. Persoană foarte slabă: acest om e un adevărat schelet. Schiță, plan redus, trăsăturĭ generale: scheletu uneĭ tragediĭ. Laturile și coastele saŭ alte rămășite dintr’un lucru: scheletu uneĭ corăbiĭ. V. osăminte, osatură, cherestea.

schelet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
schelet n. 1. totalitatea oaselor înșirate la om și la animalele vertebrate, în situațiunea lor naturală; 2. fig. om foarte slab, numai piele și oase; (poetic) pe undele încete ’și mișcă corăbii scheletele de lemn EM.; 3. primele liniamente sau idei: scheletul unei opere.

schelet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau âl unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. — Din fr. squelette.