scelerat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și
f. (
Livr.) Persoană vinovată de nelegiuiri, de crime sau socotită capabilă să le săvârșească; om mârșav, ticălos, criminal. ◊ (Adjectival)
Om scelerat. – Din
fr. scélérat, lat. sceleratus.scelerat (Dicționar de neologisme, 1986)SCELERÁT, -Ă adj., s.m. și f. Criminal, ucigaș, nelegiuit, mârșav. [< fr.
scélérat, cf. lat.
sceleratus <
scelus – omor, nelegiuire].
scelerat (Marele dicționar de neologisme, 2000)SCELERÁT, -Ă adj., s. m. f. criminal, ucigaș, nelegiuit, ticălos. (< fr.
schélérat, lat.
sceleratus)
scelerat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scelerát (
livr.)
s. m.,
pl. sceleráțiscelerat (Dicționaru limbii românești, 1939)* scelerát, -ă adj. (lat.
sceleratus). Criminal:
suflet scelerat, purtare scelerată. Adv. În mod scelerat.
scelerat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scelerat a.
1. culpabil sau capabil de crime mari;
2. criminal perfid. ║ m. om scelerat.
scelerat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și
f. (
Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival)
Om scelerat. — Din
fr. scélérat, lat. sceleratus.