scaun (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.) cu sau fără spetează, pe care poate să șadă o singură persoană. ◊
Scaun de tortură (sau de
supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii.
Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte (în Statele Unite ale Americii) ◊ Compus: (
pop.)
Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (
Bot.)
scaunul-cucului = plantă erbacee cu flori purpurii care crește în locuri nisipoase și pietroase (
Dianthus giganteus). ♦
Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective).
2. Tron;
p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦
Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊
Sfântul Scaun sau
Scaunul Apostolic (sau
Pontifical) = reședința papei;
p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească.
II. 1. (
Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită profesiunea diverși meseriași. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie.
p. ext. măcelărie.
2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini.
3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină.
4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș.
III. Faptul de a elimina materiile fecale;
p. ext. (
concr.) materiile fecale eliminate de cineva. –
Lat. scamnum.scaun (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scáun (-ne), s. n. –
1. Mobilă pe care poate sta o singură persoană. –
2. Masa dogarului și a rotarului și, în general, bancul de lucru. –
3. Butucul măcelarului, măcelărie. –
4. Suport, postament, picior. –
5. Punte, căluș la vioară. –
6. Cuzinet la cuiul inimii de la car. –
7. Clește dublu care prinde talpa saniei. –
8. Tont. –
9. Sediu, reședință, capitală. –
10. Regat, domnie. –
11. (Înv.) Jurisdicție, circumscripție. –
12. Sediu al inteligenței, judecății, cugetării, înțelepciunii. –
13. Diaree, evacuare a intestinelor. –
Var. Banat,
Trans. scamn. Mr. scamnu. Megl. scand, istr. scǫnd. Lat. scamnum (Pușcariu 1546; REW 7649),
cf. it. (
calabr.)
scanno, prov. escan, sp. escano, port. escanho. Rezultatul
rom. este discutabil,
cf. Procopovici,
RF, II, 185; Ivănescu,
BF, II, 154; Rosetti, I, 86. Se presupune că ar trebui să se pornească de la o
var. lat. *
scabnum, ca efect al unei contaminări cu
scabellum (Tiktin) sau prin a fi un
b primitiv (Graur,
BL, IV, 113); dar ar fi de presupus că
scamnum s-ar fi folosit alături de
*scabnum, dacă se ia în considerație
var. Mai probabil
scaun este un rezultat intern, pornind de la
scamnu, chiar dacă trebuie recunoscut că explicația acestei evoluții nu este simplă. Este de remarcat că grupul
mn, deși curent în
rom. (
lemn, semn, amnar, toamnă), pare să se confunde uneori cu
vn, bn, cf. rîvni ›
rîmni, rîmnic ‹
sl. rybĭnikŭ, schimnic ›
schivnic, pivniță ›
pimniță etc. Rezultatul dialectal,
scand, pare să provină dintr-o disimilare de tipul
scamnu ›
*scamdu. Der. scăunel (
var. scăueș),
s. n. (scaun mic), poate din
lat. scabellum (
cf. REW 7633) sau mai probabil din
scăunel, ca
cetioară ‹
cetinioară ‹
cetină; scăunaș, s. m. (scăunel;
s. m., geambaș, negustor de vite);
scăuneci, s. n. (
Olt.,
Trans., scaun mic);
scăunoaie, s. f. (masă de dogar);
înscăuna, vb. (a întrona);
descăuna, vb. (a detrona).
scaun (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scáun s. n.,
pl. scáunescaun (Dicționaru limbii românești, 1939)scáun și (Ban. Trans. Med. Serbia)
scamn n., pl.
e (lat.
scamnum [din ◊
scabnum], it.
scanno, pv.
escann, fr.
eschamme, sp.
escaño, bancă). Un fel de mobilă, de ordinar cu 4 picĭoare, făcute ca să șeadă un ins:
a ședea pe scaun. Tron:
scaun domnesc. Rezidență, sediŭ, centru, capitală:
scaunu țăriĭ, scaunu unuĭ episcop, Jurisdicțiune, ocol:
scaunele săseștĭ orĭ secuĭeștĭ din Ardeal. Trunchiu pe care măcelaru taĭe carnea (Munt.) Lemnu pe care se sprijină coardele de la vioară, violoncel și contrabas. Suport, rezemătoare la diferite unelte saŭ mașinĭ.
A avea scaun la cap, a avea minte.
Arhimandrit de scaun, arhimadrit de la sediu episcopal.
scaun (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scaun n.
1. mobilă pe care ședem;
2. tron:
să așeze pentru vecie neamul lor pe scaunul domnesc OD.;
3. rezidență:
scaunul unui mitropolit; 4. jurisdicțiune, ocol:
scaunele săsești sau săcuiești în Ardeal; fig. judecată:
după cum îl povățuia mintea lui cu scaun sănătos CAR.;
5. bancă de măcelar sau de tâmplar;
6. rezemătoare:
scaun de vioară; 7. opleanul saniei;
8. gresia dinapoi a osiei;
9. piedica războiului;
10. scăpătare:
soarele e în scaun; 11. fig. centru. [Macedo-rom.
scaun = lat. SCAMNUM].
scaun (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană. ◊
Scaun de tortură (sau
de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii.
Scaun electric = (în unele state) instrument de execuție prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Compus: (
Pop.)
Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (
Bot.)
scaunul-cucului = plantă erbacee robustă cu flori purpurii reunite într-un capitul (
Dianthus giganteus). ♦
Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective).
2. Tron;
p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦
Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊
Sfântul Scaun sau
Scaunul Apostolic (ori
Pontifical) = reședința papei;
p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească.
II. 1. (
Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită meseria diverși lucrători. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie;
p. ext. măcelărie.
2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini.
3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină.
4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș.
III. Faptul de a elimina materiile fecale;
p. ext. (
concr.) materiile fecale eliminate de cineva. —
Lat. scamnum.