scărmănător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, subst. 1. S. m. și
f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul
1.
2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. –
Scărmăna +
suf. -ător.