scafandru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCAFÁNDRU, (
1)
scafandri, s. m., (
2)
scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier.
2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (
1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini înalte și cosmonauții. – Din
fr. scaphandre.scafandru (Dicționar de neologisme, 1986)SCAFÁNDRU s.m. Muncitor calificat pentru a executa coborâri și lucrări sub apă cu ajutorul scafandrului; scafandrier. [< it.
scafandro].
scafandru (Dicționar de neologisme, 1986)SCAFÁNDRU s.n. Costum închis ermetic și prevăzut cu o pompă de aer, care permite coborârea sub apă pentru executarea anumitor lucrări. ♦ Costum de zbor folosit la părăsirea navei în atmosfera superioară și în spațiul cosmic. [< fr.
scaphandre, it.
scafandro, cf. gr.
skaphe – barcă,
aner – om].
scafandru (Marele dicționar de neologisme, 2000)SCAFÁNDRU I.
s. m. 1. marinar specializat în lucrări sub apă cu ajutorul scafandrului (II, 1); scafandrier. 2. persoană specializată care, cu ajutorul unui scafandru (II, 2), efectuează zboruri sau cercetări în spațiul cosmic. II. s. n. 1. costum închis ermetic care permite coborârea sub apă pentru executarea anumitor lucrări. 2. echipament izolant purtat de cosmonauți. (< fr.
scaphandre)
scafandru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SCAFÁNDRU2, -Ă, scafandri, -e, s. m. și
f. Persoană specializată în lucrări sub apă. –
Fr. scaphandre (<
gr.).
scafandru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SCAFÁNDRU1, scafandre, s. n. Costum special impermeabil, închis ermetic, cu care se îmbracă scafandrii când coboară sub apă. –
Fr. scaphandre (<
gr.).
scafandru (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SCAFÁNDRU (‹
fr.; {s}
gr. skaphe „barcă” +
andrós „bărbat”)
s. n.,
s. m. 1. Marinar specializat în executarea lucrărilor (de durată) sub apă, cu ajutorul unor aparate speciale.
Costum de s. = costum de protecție etanș, de tip combinezon, confecționat din pânză cauciucată și prevăzut cu o cască metalică cu vizor de sticlă (legată cu exteriorul printr-un tub flexibil prin care se pompează aer), mănuși, bocanci speciali și o centură cu greutăți. Primul model a fost construit în 1819 de germanul Augustus Siebe. ◊
S. autonom =
s. prevăzut cu butelii de oxigen purtate pe spate și cu labe de cauciuc pentru a ușura deplasarea în apă. Primele încercări de
s. autonom au fost executate de francezii Rouqerol și Denayrousse în 1865.
S. de mare adâncime = aparat constituit dintr-o carcasă din oțel închisă la partea superioară cu un capac demontabil, picioare articulate și brațe terminate cu clești manevrabili din interior, cu care se poate lucra până la adâncimi de 110
m. 2. S. n. Costum de protecție etanș și izolat față de mediul exterior, purtat de aviatorii care zboară la altitudini mari.
scafandru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scafándru1 (persoană)
s. m.,
art. scafándrul; pl. scafándri, art. scafándriiscafandru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scafándru2 (obiect)
s. n.,
art. scafándrul; pl. scafándrescafandru (Dicționaru limbii românești, 1939)*scafándru m. (fr.
scaphandre, it.
scafandro, îmbrăcăminte de scafandru, d. vgr.
skaphe, albie, luntre, și
aner, andros, bărbat. Omu în îmbrăcămintea de cufundător se numește pe fr.
scaphandrier, și it.
palómbaro). Om care se scufundă în apă într’o îmbrăcăminte impermeabilă. – Parte care acopere capu omuluĭ îmbrăcat așa se compune dintr’un coĭf perfect închis, cu ochĭurĭ de cristal și cu țeavă care aduce aer curat trimes de afară cu pompa. Inventatoriĭ acestuĭ aparat sînt Francejiĭ Denayrousse, locotenent de marină, și Rouquayrol, inginer. Astăzĭ, cu acest aparat, se poate ajunge pînă la 300 m supt apă.