satârgiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SATÂRGÍU, satârgii, s. m. Soldat mercenar înarmat cu satâr în vechea armată a țărilor românești. – Din
tc. satirci.satârgiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)satârgíu (
înv.)
s. m.,
art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)satârgiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în
sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (
2). — Din
tc. satirci.