satana (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)Satána s. m. –
1. Numele diavolului. –
2. (
Arg.) Agent fiscal. –
Var. Satan. Mr. sătina. Mgr. σατανᾶς, în parte prin
sl. satana (Tiktin). –
Der. satanesc, adj. (
înv., satanic);
satanic, adj., din
fr. satanique.satana (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Satána (diavolul)
s. propriu
m.,
g.-d. lui Satána/Satáneisatana (Dicționaru limbii românești, 1939)Satána m., gen.
al luĭ S.0 și
al Sataneĭ (vsl.
Satána, rus.
Sataná, gr.
Satanâs, lat.
Sátanas, cuv. ebraic). Șefu dracilor, menționat de maĭ multe orĭ în Nou Testament și maĭ ales în Apocalips:
pĭeĭ, Satană !. S.f. Drac, copil neatîmpărat:
niște satane de copiĭ. – Și
Sataná (Biblia 1688) și
Satán (Dos., ĭar azĭ după fr.).
satana (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Satan(a) m. nume ce sfânta Scriptură dă duhului ispititor:
piei, Satana ! iată-l ! iată, Satan vine... AL.