satâr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc.
2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din
tc. satir.satâr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)satấr s. n.,
pl. satấresatâr (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)satâr n.
1. secure (mai ales de călău):
satârul gealatului; 2. cuțit mare de tocat:
satâre de Gabrova; 3. (ironic) sabie:
vă poruncesc să puneți satârele în teacă AL. [Turc. SATYR].
satâr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat came etc.
2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. — Din
tc. satir.