sărbătoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂRBĂTOÁRE, sărbători, s. f. 1. Zi în care se comemorează sau se sărbătorește un eveniment important, organizându-se adesea diferite serbări, solemnități, demonstrații etc. și în care de obicei se întrerupe activitatea obișnuită;
p. ext. zi oficială de odihnă. ◊
Sărbătoarea muncii = 1 Mai, ziua solidarității internaționale a celor ce muncesc.
Sărbătoare națională = zi (de odihnă) în care se cinstește un eveniment important din istoria patriei.
Sărbătoare legală = zi (stabilită în mod oficial) în care întreprinderile și instituțiile nu lucrează. ◊
Loc. adj. și adv. De sărbătoare sau
de sărbători = festiv, sărbătoresc, strălucitor. ◊
Loc. adv. În (sau
de)
sărbători = cu ocazia sărbătorilor, în timpul sărbătorilor (religioase);
p. restr. în timpul Paștilor sau al Crăciunului. ♦ (
Art., adverbial) În zilele de sărbătoare (
1).
Sărbătoarea nu se lucrează. 2. Sărbătorire, serbare; festivitate, petrecere. –
Serba +
suf. -ătoare.