șanț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘANȚ, șanțuri, s. n. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută pe ambele părți ale unui drum, pentru scurgerea apei;
p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. ◊
Expr. (Rar)
A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi.
2. Tranșee. ♦ (În evul mediu) Fortificație de forma unui canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate.
3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (
1), la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din
pol. szaniec, germ. Schanze