șănțui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț.
2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦
Tranz. și
refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. –
Șanț +
suf. -ui.