sanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață.
2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. – Din
bg. sani.sanie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sánie (sắnii), s. f. – Vehicul de zăpadă.
Sl. (
bg.,
sb.,
slov.,
rus.)
sani (Miklosich,
Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 325; Conev 70),
pol. sanie, cf. ngr. σάνια (Meyer,
Neugr. St., II, 56),
alb. saje, mag. szán. –
Der. săniuș (
var. săniiș),
s. n. (loc alunecos, de sanie; sport cu sania);
săniat, s. n. (
Trans., sportul cu sania).
sanie (Dicționaru limbii românești, 1939)sánie f. (bg.
sanĭa, rut.
sániĭ, sîrb. dial. ceh.
sanje, sîrb. nsl. rus.
sani, pol.
sanie; ung.
szan; ngr.
sania). Un fel de trăsură care are niște tălpĭ în loc de roate și care alunecă pe zăpadă saŭ pe gheață fiind trasă de caĭ, boĭ, renĭ saŭ de cînĭ și de oamenĭ cînd e maĭ mică.
sanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sánie (-ni-e) s. f.,
art. sánia (-ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sắnii, art. sắniile (-ni-i-)sanie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sanie f. trăsură fără roate ce se târăște pe zăpadă sau pe ghiață. [Bulg. SANIIE].
sanie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață.
2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. — Din
bg. sani.