sandal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SANDÁL1 s. m. v. santal.sandal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SANDÁL2 s. n. (
Înv.) Numele unei țesături de mătase din care se făceau obiecte de îmbrăcăminte. – Din
tc. sandal „tafta”.
sandal (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sandál1, sandále și
sandáluri, s.n. (înv. și reg.) luntre lungă pentru transportat mărfuri (la turci).
sandal (Dicționar de neologisme, 1986)SANDÁL s.n. v.
santal.
sandal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sandál (-le), s. n. – Barcă.
Tc. (
arab.)
sandal (Șeineanu, II, 313),
cf. ngr. σανδάλι,
bg.,
sb.,
rus. sandal.sandal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sandál (sandáli), s. m. – Arbore tropical (Santalum album).
Tc. sandal, cf. ngr. σάνταλον.
sandal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sandál (-luri), s. n. – Țesătură de mătase.
Tc. (
arab.)
sandal. Sec. XVII,
înv.sandal (Dicționaru limbii românești, 1939)1) sandál m., pl.
ĭ (ngr.
sandali, d. vgr.
sandalion și
sandalon; lat.
sandalium, it.
sandalo, fr. germ.
sandale f.). Un fel de încălțăminte compusă dintr’o talpă legată de picĭor cu curele (La vechiĭ Grecĭ și Romanĭ purtaŭ sandalĭ maĭ mult femeile, ĭar astăzĭ ĭi poartă unele ordine religioase catolice). – Și
sandálă f., pl.
e (după fr.). V.
opincă.sandal (Dicționaru limbii românești, 1939)2) sandál m., pl.
lĭ ca copac, și n., pl.
urĭ, ca marfă (ngr.
sandalon [scris
sant-], vgr.
santalon, santal). V.
santal.sandal (Dicționaru limbii românești, 1939)3) sandál n., pl.
e și
urĭ (turc.
sandâl, șalupă, luntre mare).
Vechĭ. Azĭ Olt. Un fel de luntre mare și lungă:
șapte bolozale și șapte sandale (P.P.). v.
galion.