sancțiune - explicat in DEX

sancțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire. 2. Pedeapsă prevăzută de lege pentru cei care încalcă dispozițiile ei; p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile luate printr-o convenție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.

sancțiune (Dicționar de neologisme, 1986)
SANCȚIÚNE s.f. (Jur.) 1. Faptul de a sancționa; sancționare; confirmare, întărire a unui act de către o autoritate superioară celei care l-a efectuat. ♦ Aprobare, întărire, confirmare. 2. Pedeapsă, osândă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri cu caracter de pedeapsă luate contra părții care nu respectă obligațiile asumate printr-o convenție. [Cf. fr. sanction, lat. sanctio].

sancțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SANCȚIÚNE s. f. 1. confirmare a unui act de către o autoritate superioară celei care l-a emis. ◊ aprobare, întărire, consfințire. 2. măsură de constrângere aplicată ca urmare a nerespectării unei obligații asumate; (p. ext.) pedeapsă. (< fr. sanction, lat. sanctio)

sancțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
* sancțiúne f. (lat. sanctio, -ónis, d. sanctre, sanctum, a sancționa). Actu pin care un șef de stat confirmă o lege ca să se poată aplica: a da sancțiune unuĭ decret. Pin ext. Aprobare, confirmare considerată ca necesară: acest cuvînt n’a primit încă sancțiunea uzuluĭ. Pedeapsă saŭ răsplată p. călcarea saŭ respectarea uneĭ legĭ: sancțiunile legilor.

sancțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sancțiúne (sanc-ți-u-) s. f., g.-d. art. sancțiúnii; pl. sancțiúni

sancțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sancțiune f. 1. actul autorității care dă unei legi puterea executorie; 2. aprobațiune dată: această vorbă n´a primit sancțiunea uzului; 3. pedeapsă sau recompensă ce conține o lege spre a asigura execuțiunea ei.

sancțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire. 2. Măsură de constrângere cu rol educativ, aplicată ca o consecință a neexecutării unei obligații; p. gener. pedeapsă. ♦ (în dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile dintr-o convenție. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.