sanctuar - explicat in DEX

sanctuar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SANCTUÁR, sanctuare, s. n. (Adesea fig.) Loc într-un templu sau într-o biserică socotit sfânt și interzis profanilor; p. gener. locaș de cult. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire.

sanctuar (Dicționar de neologisme, 1986)
SANCTUÁR s.n. 1. Edificiu consacrat ceremoniilor religioase; altar, loc sfânt. 2. (Fig.) Loc consacrat pentru un anumit lucru; loc inviolabil. [Pron. -tu-ar. / < lat. sanctuarium, cf. fr. sanctuaire].

sanctuar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SANCTUÁR s. n. loc într-un templu sau într-o biserică consacrat ceremoniilor religioase; altar, loc sfânt. ◊ (fig.) loc inviolabil. (< lat. sanctuarium, fr. sanctuaire)

sanctuar (Dicționaru limbii românești, 1939)
* sanctuár n., pl. e (lat. sanctuarium, d. sanctus, sfînt). Locu cel maĭ sfînt al unuĭ templu saŭ al uneĭ bisericĭ interzis profanilor. La Jidanĭ, partea cea maĭ secretă a templuluĭ din Ierusalim, în care se păstra arca alianțeĭ. Fig. Loc sfînt orĭ care inspiră respect: această casă e un sanctuar al onoriĭ.

sanctuar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sanctuár (sanc-tu-ar) s. n., pl. sanctuáre

sanctuar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sanctuar n. 1. locul cel mai sfânt al templului; 2. templu, edificiu consacrat ceremoniilor unei religiuni; 3. fig. azil venerat.

sanctuar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SANCTUÁR, sanctuare, s. n. Parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt; p. ext. orice lăcaș de cult, orice loc destinat ritualurilor în cinstea unei divinități. ♦ Fig. Loc inviolabil. [Pr.: -tu-ar] — Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire.