sanctitate - explicat in DEX

sanctitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SANCTITÁTE, sanctități, s. f. Sfințenie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat patriarhilor ortodocși și papilor. – Din lat. sanctitas, -atis.

sanctitate (Dicționar de neologisme, 1986)
SANCTITÁTE s.f. Sfințenie. ♦ Titlu dat papilor și patriarhilor. [< lat. sanctitas, cf. it. santità].

sanctitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SANCTITÁTE s. f. 1. sfințenie. 2. titlu dat papilor și patriarhilor. (< lat. sanctitas)

sanctitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
* sanctitáte f. (lat. sánctitas, -átis). Sfințenie. Sfinție: Sanctitatea Sa patriarhu.

sanctitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sanctitáte (sanc-ti-) s. f., g.-d. art. sanctitắții

sanctitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sanctitate f. sfințenie.

sanctitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SANCTITÁTE s. f. Sfințenie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat patriarhilor ortodocși și papilor. — Din lat. sanctitas, -atis.