sanchiŭ - explicat in DEX

sanchiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec.

sanchiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sanchíu (sanchíe), s. f. – 1. Tăcut, posac. – 2. Zăpăcit, aiurit. Origine necunoscută. În Munt.

sanchiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
sanchíŭ, -íe adj. (turc. sanki, sakîi, tăcut). Vest. Posac, mocnit, posomorît, hursuz.

sanchiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi

sanchiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sanchiu a. posac. [Turc. SANKI, tăcut].

sanchiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. — Et. nec.