sancțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie;
p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦
P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire.
2. Pedeapsă prevăzută de lege pentru cei care încalcă dispozițiile ei;
p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile luate printr-o convenție. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. sanction, lat. sanctio, -onis.sancțiune (Dicționar de neologisme, 1986)SANCȚIÚNE s.f. (
Jur.)
1. Faptul de a sancționa; sancționare; confirmare, întărire a unui act de către o autoritate superioară celei care l-a efectuat. ♦ Aprobare, întărire, confirmare.
2. Pedeapsă, osândă. ♦ (
În dreptul internațional) Sistem de măsuri cu caracter de pedeapsă luate contra părții care nu respectă obligațiile asumate printr-o convenție. [Cf. fr.
sanction, lat.
sanctio].
sancțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)SANCȚIÚNE s. f. 1. confirmare a unui act de către o autoritate superioară celei care l-a emis. ◊ aprobare, întărire, consfințire. 2. măsură de constrângere aplicată ca urmare a nerespectării unei obligații asumate; (p. ext.) pedeapsă. (< fr.
sanction, lat.
sanctio)
sancțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)* sancțiúne f. (lat.
sanctio, -ónis, d.
sanctre, sanctum, a sancționa). Actu pin care un șef de stat confirmă o lege ca să se poată aplica:
a da sancțiune unuĭ decret. Pin ext. Aprobare, confirmare considerată ca necesară:
acest cuvînt n’a primit încă sancțiunea uzuluĭ. Pedeapsă saŭ răsplată p. călcarea saŭ respectarea uneĭ legĭ:
sancțiunile legilor.sancțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sancțiúne (sanc-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. sancțiúnii; pl. sancțiúnisancțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sancțiune f.
1. actul autorității care dă unei legi puterea executorie;
2. aprobațiune dată:
această vorbă n´a primit sancțiunea uzului; 3. pedeapsă sau recompensă ce conține o lege spre a asigura execuțiunea ei.
sancțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie;
p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦
P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire.
2. Măsură de constrângere cu rol educativ, aplicată ca o consecință a neexecutării unei obligații;
p. gener. pedeapsă. ♦ (în dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile dintr-o convenție. [
Pr.: -
ți-u-] — Din
fr. sanction, lat.
sanctio, -onis.