sâmbure (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÂMBURE, sâmburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța;
p. restr. partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. ♦ (
Impr.) Sămânță.
2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu;
p. ext. germen. ♦ (
Concr.) Grup restrâns de oameni care acționează în mod organizat și care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦
Fig. Esență, idee esențială.
3. Fig. Părticică, fărâmă. [
Var.: (rar)
sâmbur s. m.] –
Cf. alb. sumbull, thumbull.