saegiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SAEGÍU s. m. v. saigiu.saegiu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)saegíu, saegíi, s.m. (înv. și reg.)
1. omul stăpânirii însărcinat cu numărătoarea oilor, pentru perceperea taxelor de oierit.
2. (la pl.) flăcăi care cântau din fluiere și cavale, jucând pe la casele oamenilor, în virtutea unui vechi obicei.
saegiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)saegíu (saegíi), s. m. – Băiat la cai, rîndaș. –
Var. saigiu. Tc. sayici (Șeineanu, II, 307).
saegiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)saegiu m.
1. omul stăpânirii însărcinat să numere oile pentru perceperea taxei (în cântecele dobrogene și oltene):
dobrogean Tudor, saegi Tudor POP.;
2. pl. obiceiu în Dobrogea în noaptea spre sf. Dumitru: mai mulți flăcăi (unul îmbrăcat ca o cadână) se duc din casă în casă jucând și cântând din fluiere și cavale. [Turc. SAYDJI, cel ce numără].
saegiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SAEGÍU s. m. v. saigiu.saegiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)saegíŭ V.
saigiŭ.