saĭdecar - explicat in DEX

saidecar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SAIDECÁR, saidecari, s. m. (Înv.) Meșter care lucra odoare bisericești. [Var.: seidicár s. m.] – Din tc. sadekár.

saidecar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
saidecár (saidecári), s. m. – Bijutier, argintar. Tc. (per.) sade-kiar (Șeineanu, II, 307). Sec. XVIII, înv.

saĭdecar (Dicționaru limbii românești, 1939)
saĭdecár m. (turc. pers. sade-kiar, d. sade, curat, sadea, subînț. „aur”, și kiar, lucrător). Vechĭ. Argintar care lucra odoare bisericești ș.a. – Și seĭdicar.

saidecar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
saidecár (înv.) (sai-) s. m., pl. saidecári

saidecar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
saidecar m. meșter argintar, broda în fireturi odoarele bisericești: breslele saidecarilor și ceaprazarilor OD. [Turc. SADE KYAR, lit. lucrător în (aur) curat].

saidecar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SAIDECÁR, saidecari, s. m. (înv.) Meșter care lucra odoare bisericești. [Var.: seidicár s. m.] — Din tc. sadekár.