sădilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂDÍLĂ s. f. v. sedilă2.sădilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sădílă (săculeț) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. sădílei; pl. sădílesădilă (Dicționaru limbii românești, 1939)sădílă v.
sedilă.sădilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sădilă (sedilă) f. sac de ață de cânepă țesut rar, mai lat la gură și mai ascuțit la fund, în care ciobanii pun cașul:
în sădilă se trece brânza, ca să-i se scurgă zerul. [Serb. SIDLO, sădilă].
sădilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂDÍLĂ s. f. v. sedilă2.