sedilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEDÍLĂ1, sedile, s. f. Semn diacritic în formă de virgulă (,), care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. – Din
fr. cédille.sedilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEDÍLĂ2, sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [
Var.: (
reg.)
sădílă, sidílă s. f.] – Din
bg.,
scr. sedilo.sedilă (Dicționar de neologisme, 1986)SEDÍLĂ s.f. Semn grafic în formă de virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. [< fr.
cédille, cf. sp.
zedilla].
sedilă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SEDÍLĂ s. f. semn diacritic, virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. (< fr.
cédille)
sedilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sedílă (-le), s. f. – Semn diacritic care se pune sub unele consoane pentru a le da altă valoare.
Fr. cédille.sedilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sedílă (semn diacritic)
s. f.,
g.-d. art. sedílei; pl. sedílesedilă (Dicționaru limbii românești, 1939)1) sedílă f., pl.
e (bg. rus.
cĭedilo, sîrb.
ce-, rut.
ci-, strecurătoare, filtru, d. vsl.
cĭediti, a strecura).
Munt. Zăgîrnă — Și
sădilă, sidilă, sîdilă (VR. 1912, 1, 80).
sedilă (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *sedílă V.
cedilă.sedilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sedilă f. mic semn, pus sub
s și
t, spre a le da un sunet șuerător:
fașă, țară.sedilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sedilă f. V.
sădilă.