rușinos - explicat in DEX

rușinos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

rușinos (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinóși, -oáse, adj. ~ 2. ~ ♦ (Adverbial) Să abuzeze de sentimentele femeii iubite pentru a dobândi avantagii i se părea atât de rușinos, că se făcu deodată palid.

rușinos (Dicționaru limbii românești, 1939)
rușinós, -oásă adj. (d. rușine). Care simte rușine: om rușinos. Care aduce rușine, dezonorant: fapte rușinoase.

rușinos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rușinos a. 1. care face rușine: fapte rușinoase; 2. plin de rușine, sfios: rușinos ca o fată mare.

rușinos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. — Rușine + suf. -os.