rușfet - explicat in DEX

rușfet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.

rușfet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
RUȘFÉT, rușféturi, s. n. ~ (din tc. (arab) rüșvet; cf. alb. rüšvet, bg. rušvet)

rușfet (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)
RUȘFÉT, rușféturi, s.n. (Turcism învechit) ~ [Var.: ~, rășfét s.n.]

rușfet (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
rușfét, rușféturi, s.n. (înv.) 1. suită. 2. obligație suplimentară a țăranului față de boier (în muncă sau în natură).

rușfet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
rușfét (rușféturi), s. n. – 1. Cadou făcut unui slujbaș pentru a-l mitui. – 2. Mită, șperț. – Mr. rușfete, megl. rușfet. Tc. (arab.) rüșvet (Șeineanu, II, 303; Lokotsch, 1722), cf. alb. rüšvet, bg. rušvet.

rușfet (Dicționaru limbii românești, 1939)
rușfét n., pl. urĭ (turc. eüșfet, d. ar. rišvet, dar p. a mitui). Vechĭ. Dar făcut p. a mitui, mită. Munt. Învoĭală agricolă pin [!] care țăranu ara boĭeruluĭ un pogon și doŭă luĭ. – În Mold. și rușfert. În Munt. est resfet și răsfet. V. analoghie.

rușfet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rușfét (înv.) s. n., pl. rușféturi

rușfet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rușfet n. dar de mituire: cât rușfetul se ivește, cinstea îndată se topește AL. [Turc. KUȘFET].

rușfet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] — Din tc. rüșvet.