runic - explicat in DEX

runic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

runic (Dicționar de neologisme, 1986)
RÚNIC, -Ă adj. Cu caracter de rune; care se referă la rune. [< fr. runique, cf. germ. runisch].

runic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RÚNIC, -Ă adj. cu caracter de rune. (< germ. runisch, fr. runique)

runic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*rúnic, -ă adj. (d. rune). Al runelor: trăsăturĭ runice.

runic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. — Din germ. runisch, fr. runique.