rotor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. – Din
fr. rotor.rotor (Dicționar de neologisme, 1986)ROTÓR s.n. Organ al unei mașini de forță generatoare sau motoare, care se rotește în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. [< fr.
rotor].
rotor (Marele dicționar de neologisme, 2000)ROTÓR s. n. 1. organ al unei mașini de forță cu palete, cupe, roți, înfășurări electrice, care se rotește în jurul axei arborelui pe care e montat. 2. rotație (2). (< fr.
rotor, /2/ germ.
Rotor)
rotor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ROTÓR (‹
fr.,
engl. {i}; {s}
lat. rotator „cel care învârtește”)
s. n. 1. (
TEHN.) Organ rotitor al unei mașini de forță motoare sau generatoare, cu ajutorul căruia, la mașinile motoare, energia fluidului motor se transformă în energie mecanică de rotație, iar la mașinile generatoare energia mecanică de rotație se transformă în energie a fluidului deplasat.
R. este prevăzut cu elemente speciale (palete, cupe etc.) active în contact cu fluidul de lucru (aburii, apa etc.).
2. (
ELT.) Subansamblu rotitor al mașinilor electrice, având funcțiunea de indus sau de inductor (la mașini sincrone); este prevăzut cu înfășurări electrice, cu poli etc.
rotor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rotór s. n.,
pl. rotoárerotor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. — Din
fr. rotor.