rostru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă.
2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și altor animale.
3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din
lat. rostrum, fr. rostre.rostru (Dicționar de neologisme, 1986)RÓSTRU s.n. 1. (
Ant.) Pinten care se punea la prora corăbiilor.
2. Tribuna oratorilor în forul roman, împodobită cu prore de corăbii capturate în războaie.
3. Formație anatomică în formă de cioc. ♦ Partea terminală a scheletului unui belemnit. ♦ Organ bucal la unele insecte, alungit în formă de cioc. ♦ Prelungire care se observă la vârful unor organe (de exemplu la silicua verzei). [Pl.
-ruri, (s.m.)
-ri. / cf. lat.
rostrum, fr.
rostre].
rostru (Marele dicționar de neologisme, 2000)RÓSTRU1 s. n. 1. (ant.) pinten la prova navelor de luptă, cu care se spărgea bordajul navelor inamice. 2. tribuna oratorilor în forul roman, împodobită cu prore de corăbii capturate în războaie. 2. (bot., anat.) prelungire în formă de cioc la partea terminală a unui organ, prelungire cartilaginoasă a botului unor pești. ◊ trompă alungită la unele insecte. (< fr.
rostre, lat.
rostrum)
rostru (Marele dicționar de neologisme, 2000)-RÓSTRU elem. rostr(i)-.
rostru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)róstru s. n.,
art. róstrul; pl. róstrurirostru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă.
2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și a altor animale.
3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. —
Din lat. rostrum, fr. rostre.