rondou - explicat in DEX

rondou (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RONDÓU, rondouri, s. n. 1. Loc de formă circulară (amenajat în grădină, în piețe, în localuri). 2. Manevră de întoarcere a unei nave, prin care aceasta își schimbă direcția de înaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.

rondou (Dicționar de neologisme, 1986)
RONDÓU¹ s.n. Loc circular (amenajat în grădini, în localuri). 2. Manevră de schimbare a direcției unei nave; semn care indică o dată sau de mai multe ori. [Pl. -uri. / < fr. rondeau].

rondou (Dicționar de neologisme, 1986)
RONDÓU² s.n. Poezie cu formă fixă cultivată în Franța în sec. XV-XVI, alcătuită dintr-o cvinarie, un catren și o sextină, în care versurile finale, mai scurte, ale ultimelor două strofe sunt de fapt începutul primului vers al poeziei. [Pron. -dou, pl. -uri. / < fr. rondeau].

rondou (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RONDÓU¹ s. n. 1. loc circular (în grădini, în localuri). 2. schimbare cu 18⁰ș a direcției unei nave; drumul descris de nava care execută o asemenea întoarcere. (< fr. rondeau)

rondou (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RONDÓU² s. n. poezie cu formă fixă, în Franța în sec. XV-XVI, dintr-o cvinarie, un catren și o sextină, în care versurile finale, mai scurte, ale ultimelor două strofe, reiau începutul primului vers al poeziei. (< fr. rondeau)

rondou (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rondóu (loc, manevră) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondou (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RONDÓU, rondouri, s. n. 1. Loc de formă circulară (amenajat în grădină, în piețe, în localuri). 2. Manevră de întoarcere a unei nave, prin care aceasta își schimbă direcția de înaintare cu un unghi de 180°. — Din fr. rondeau.