rond (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROND, -Ă, (
1, 2, 3)
ronduri, s. n., (
4)
ronde, adj. 1. S. n. Strat de flori, de obicei circular, ridicat deasupra nivelului terenului din jur.
2. S. n. Piațetă rotundă de unde pornesc mai multe artere de circulație, având adesea la mijloc o plantație de flori sau un monument.
3. S. n. Inspecție de noapte care se face la un post de pază militar pentru a controla santinelele;
p. ext. oamenii care fac această inspecție. ♦ Serviciu de control al santinelelor, organizat pe garnizoană. ◊
Ofițer de rond = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor pe garnizoană. ◊
Expr. A fi de rond sau
a face rondul = a fi însărcinat cu inspecția (santinelelor) sau a face inspecție.
4. S. n. (
Cor.) Mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer.
5. Adj. (În sintagmele)
Scriere (sau
literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase și drepte; literă astfel scrisă.
Peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, cu care se pot scrie literele ronde. – Din
fr. rond, germ. Ronde.rond (Dicționar de neologisme, 1986)ROND1 s.n. 1. Porțiune de pământ (într-o grădină) de obicei circulară, semănată cu flori.
2. Piață circulară de la care pornesc mai multe bulevarde sau alei. [< fr.
rond].
rond (Dicționar de neologisme, 1986)ROND2 s.n. 1. Inspecție făcută în timpul nopții la diferite posturi de pază ale unei unități militare pentru a observa dacă totul este în ordine. ♦ Ansamblul celor care fac această inspecție. ◊
Ofițer de rond = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor din garnizoană;
drum de rond = cale de-a lungul zidurilor unei cetăți în spatele crenelurilor, care permitea mișcarea apărătorilor.
2. (
Muz.) Rondă. [< fr.
ronde].
rond (Dicționar de neologisme, 1986)ROND3 s.n. (
Coregr.) Mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer. [< fr.
rond (de jambe)].
rond (Marele dicționar de neologisme, 2000)ROND s. n. 1. strat de flori (circular) mai ridicat decât terenul din jur. 2. piațetă circulară de la care pornesc mai multe bulevarde sau alei. 3. inspecție făcută în timpul nopții la diferite posturi de pază militare pentru a controla santinelele. ◊ ansamblul celor care fac această inspecție. ♦ ofițer de ~ = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor din garnizoană. 4. (coregr.) mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer. (< fr.
rond)
rond (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rond (rónduri), s. n. –
1. Cerc, rotund. –
2. Strat (rotund) de flori. –
3. Inspecție, pază. –
Var. (sensul 2)
ront. Fr. rond confundat cu
fr. ronde. –
Der. rondă, s. f. (mantou, palton;
adj., [literă] rotundă);
rondel., s. n., din
fr. rondeau.rond (Dicționaru limbii românești, 1939)*rond, -ă adj. (fr.
rond, lat.
rotundus, rotund). Rătund [!], vorbind de un fel de litere scrise c´o peniță cu botu lat (Barb.). S. f., pl.
e. Notă întreagă care valorează cît doŭă note albe (Barb.). S. n., pl.
urĭ (fr.
rond-point). Rătunzitură [!], pĭață rătundă într´o grădină mare saŭ pe o șosea plantată (Munt. Pop.
ront). Un fel de manta femeĭască lungă fără mînicĭ (ca o pelerină) care a fost la modă pe la 1880, numită și
rotondă (Munt. Pop.
ront). Gardă de noapte, caraulă (rus.
rund):
a fi de rond. Oameniĭ care compun caraula:
trece rondu.rond (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!rond1 s. n.,
pl. rónduri/(mișcări ale piciorului)
rónderond (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rond2 adj. m.;
f. róndă, pl. rónderond (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rond n.
1. figură circulară, cerc:
stau în rond sub vântul rece AL.;
2. mișcarea piciorului la dans descriind un semicerc;
3. piață circulară în care converg mai multe strade sau alee;
4. vizită de noapte la diferitele posturi spre a vedea dacă toate sunt în ordine:
deseară știi că ești de rond CAR.