roi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROI2, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou.
2. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare).
3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din
sl. roj.roi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROI1, roi, s. m. Roit, roire.
Epoca roilor. – Din
roi3.roi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROÍ3, roiesc, vb. IV.
Intranz. (Despre albine; la
pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri
2 (
1) spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din
bg. roja, scr. rojiti.roi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)roi s.m. (reg.) pui de căprioară.
roi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)roi (-iuri), s. n. – Grup, familie de albine. –
Megl. (roiac). Sl. roi (Miklosich,
Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 318; Conev 74),
cf. bg.,
sb.,
slov.
roj. –
Der. roi, vb. (a pleca în roi; a mișuna; a furnica; a dispărea, a zbura),
mr. (a)ruescu, (a)ruire, megl. ruiés, ruiri, cf. bg. rojă; roinic, adj. (mobil, care se mișcă de colo colo, care roiește);
roiniță, s. f. (stup mic în care se prinde roiul; melisă, Melissa officinalis), pe care Conev 46 îl trimite inutil la un
bg. *roinica; roiște, s. f. (roire; melisă);
roit, s. n. (roire).
roi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ROÍ3, roiesc, vb. IV.
Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou;
p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦
Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. –
Sb. roiti.roi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)roi, roiesc v. r. a se retrage în mare grabă; a fugi dintr-un loc
roĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)roĭ n., pl.
urĭ (vsl. bg. sîrb. rus.
roĭ, rudă cu
rînesc, urnesc. V.
paroĭ). Ceată de insecte zburătoare (albine, muște, fluturĭ).
Fig. Ceată veselă și zburdalnică:
un roĭ de tinerĭ.roi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)roi1 (grup de albine, roit)
s. n.,
pl. róiuriroi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)roí2 (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. roiésc, imperf. 3
sg. roiá; conj. prez. 3
să roiáscă