rindea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și
fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊
Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [
Var.: (
reg.)
rândeá s. f.] – Din
tc. rende.rindea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rindeá (rindéle), s. f. – Fățuitor, gealău. –
Var. Mold. rîndea. Mr. rendă. Tc. (
per.)
rende (Șeineanu, II, 301; Lokotsch 1699);
cf. alb. rende, bg. rendé, sb. erende. –
Der. rindui (
var. rîndui),
vb. (a fățui cu rindeaua).
rindea (Dicționaru limbii românești, 1939)rindeá (sud) și
rîndeá (Mold. sud) f., pl.
ele (turc. pers.
rende, rindea, randea, d. pers.
rend, a răzui. V.
randea). O unealtă de netezit scîndurile și alte forme ale lemnuluĭ împingînd-o cu amîndoŭă mînile [!] și făcînd să se desprindă surcele.
A da la rindea, a trage la rindea, a netezi cu rindeaŭa, a rîndui. – În nord
gealăŭ. V.
cĭoplitor, fățuĭesc, pingea.rindea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rindeá s. f.,
art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélelerindea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊
Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [
Var.: (
reg.)
rândeá s. f.] — Din
tc. rende.