rezista (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REZISTÁ, rezist, vb. I.
Intranz. A se împotrivi, a ține piept; a opune rezistență; a nu ceda la acțiunea unor forțe din afară; a nu se lăsa învins, a se ține tare. – Din
fr. résister, lat. resistere.rezista (Dicționar de neologisme, 1986)REZISTÁ vb. I. intr. A nu ceda loviturii unui alt corp. ♦ (
Fig.) A se împotrivi, a nu ceda, a nu se lăsa învins. ♦ (
Despre idei, afirmații etc.) A se menține, a se susține prin temeinicie. [P.i.
rezíst. / < fr.
résister, it., lat.
resistere – a se ține tare].
rezista (Marele dicționar de neologisme, 2000)REZISTÁ vb. intr. 1. (despre obiecte, corpuri) a nu ceda loviturii unui alt corp. 2. (despre oameni) a se împotrivi, a nu ceda. ◊ (despre idei, afirmații etc.) a se menține, a se susține prin temeinicie. (< fr.
résister, lat.
resistere)
rezista (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rezistá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
rezístărezistà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rezistà v.
1. a nu ceda la izbirea cu un alt corp:
această piatră rezistă daltei; 2. a opune forță la forță;
3. fig. a suporta:
el rezistă necazurilor.rezista (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REZISTÁ, rezíst, vb. I.
Intranz. A se împotrivi, a ține piept; a opune rezistență; a nu ceda la acțiunea unor forțe din afară; a nu se lăsa învins, a se ține tare. — Din
fr. résister, lat. resistere.