rezistent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REZISTÉNT,-Ă, rezistenți, -te, adj. (Despre lucruri) Care rezistă; durabil, trainic. ♦ (Despre materiale) Care nu-și modifică ușor proprietățile sub acțiunea unui agent fizico-chimic. ♦ (Despre ființe) Care nu se lasă doborât, care suportă bine o boală, o oboseală, o supărare etc.; puternic, tare; dârz, neclintit. – Din
fr. résistant, it. resistente.rezistent (Dicționar de neologisme, 1986)REZISTÉNT, -Ă adj. Care rezistă; tare, trainic. ♦ (
Despre ființe) Care nu se lasă doborât, care suportă ușor (o oboseală, o boală). ♦ (
Despre microbi) Care s-a obișnuit cu un antibiotic. //
s.m. și f. Patriot membru al Rezistenței, în cel de-al doilea război mondial. [Cf. fr.
résistant, it.
resistente].
rezistent (Marele dicționar de neologisme, 2000)REZISTÉNT, -Ă I.
adj. care rezistă; durabil, trainic. ◊ care nu se lasă doborât, care suportă ușor (oboseala, boala). ◊ (despre microbi) care s-a obișnuit cu un antibiotic. II. s. m. f. patriot, membru al Rezistenței. (< fr.
résistant, it.
resistente)
rezistent (Dicționaru limbii românești, 1939)*rezistént, -ă adj. (lat.
resistens, -éntis, fr.
résistant). Care rezistă, tare:
stejaru are lemn rezistent. Fiz. Mediu rezistent, mediŭ care se opune mișcăriĭ corpurilor care-l străbat.
rezistent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rezistént adj. m.,
pl. rezisténți; f. rezisténtă, pl. rezisténterezistent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rezistent a. care rezistă.
rezistent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REZISTÉNT, -Ă, rezistenți, -te, adj. (Despre lucruri) Care rezistă; durabil, trainic. ♦ (Despre materiale) Care nu-și modifică ușor proprietățile sub acțiunea unui agent fizico-chimic. ♦ (Despre ființe) Care nu se lasă doborât, care suportă bine o boală, o oboseală, o supărare etc.; puternic, tare; dârz, neclintit. — Din
fr. résistant, it. resistente.