retoric (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RETÓRIC, -Ă, retorici, -ce, s. f.,
adj. 1. S. f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu de justețea ideilor expuse printr-o argumentație bogată, riguroasă, pusă în valoare de un stil ales; ansamblul regulilor care ajută la însușirea acestei arte. ◊
Figură retorică = formă expresivă a vorbirii, care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă vigoare și caracter sugestiv. ♦ (
Peior.) Declamație emfatică, elocvență amplă și afectată.
2. Adj. Care aparține retoricii (
1), privitor la retorică. ♦ (
Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic, afectat. [
Var.: (
înv.)
ritórică s. f.] – Din (
1)
ngr. ritóriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique, (
2)
lat. rhetoricus, it. retorico, fr. rhétorique, ngr. ritorikós, germ. rhetorisch.