retăbăcire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RETĂBĂCÍRE, retăbăciri, s. f. Operație care se efectuează după tăbăcirea propriu-zisă, mai ales la pieile de talpă, și care constă în tensionarea pieilor în soluții concentrate de tananți pentru umplerea spațiilor goale dintre fibre. –
Re1- +
tăbăcire.