repetitor - explicat in DEX

repetitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor.

repetitor (Dicționar de neologisme, 1986)
REPETITÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Meditator, pedagog care ajută pe elevi la prepararea lecțiilor. // s.n. (Rar) Sală de meditații (într-un internat etc.). [Cf. fr. répétiteur].

repetitor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REPETITÓR, -OÁRE I. s. m. f. pianist acompaniator al unui cântăreț sau instrumentist; corepetitor. II. s. n. 1. sală de meditații (într-un internat etc.). 2. aparat care repetă, prin comandă de la distanță, indicațiile unui instrument nautic. 3. fiecare dintre cele trei pavilioane ale codului internațional de semnalizare destinate să înlocuiască unul dintre pavilioanele care se repetă. (< fr. répétiteur, germ. Repetitor)

repetitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*repetitór, -oáre s. (lat. repetitor, -óris. V. competitor). Persoană care ajută eleviĭ la repetițiune, care le repetă explicațiunea profesoruluĭ. (Maĭ bine zis preparator și greșit meditator). S. n., pl. oare. Repetitoriŭ.

repetitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
repetitór¹ (persoană) s. m., pl. repetitóri

repetitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
repetitór² (sală) s. n., pl. repetitoáre

repetitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
repetitor m. cel ce repetă, explică școlarilor lecțiunea profesorului.