relocațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*relocațiúne f. (lat. re-locatio, -ónis. V. locațiune). Jur. Acțiunea de a reînchiria. – Și -áție.
relocațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
relocațiune f. Jur. act prin care se închiriază din nou: locatarul nu poate opune relocațiunea făcută.