religie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RELÍGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦
Fig. Crez, cult.
2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (
1) date. – Din
fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.religie (Dicționar de neologisme, 1986)RELÍGIE s.f. 1. Formă a conștiinței sociale, constituind o reflectare imaginară a realității naturale și sociale; confesiune; credință într-o divinitate.
2. (
Fig.) Crez; cult. [Gen.
-iei, var.
religiune s.f. / cf. lat.
religio, fr.
religion, it.
religione].
religie (Marele dicționar de neologisme, 2000)RELÍGIE s. f. 1. formă a conștiinței sociale caracterizată prin credința într-o divinitate, într-o ființă supranaturală, creatoare și guvernatoare a cosmosului și prin oficierea unui cult; confesiune. 2. (fig.) crez; cult; lucru sfânt. (< fr.
religion, lat.
religio, germ.
Religion)
religie (Dicționaru limbii românești, 1939)*relígie f. V.
religiune.religie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)relígie (-gi-e) s. f.,
art. relígia (-gi-a), g.-d. art. relígiei; pl. relígii, art. relígiile (-gi-i-)religie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RELÍGIE (‹ lar.,
fr.,
germ.)
s. f. Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relație cu grupul și universul. De obicei,
r. distinge între real și supranatural, vizează ceva ce transcende cunoscutul sau naturalul, este o recunoaștere a misteriosului și a supranaturalului;
r. include un concept sau o divinitate care implică omul într-o experiență dincolo de nevoile lui personale sau sociale imediate, recunoscută ca „sacră” sau „sfântă”.
R. revelată =
r. al cărei corp de cunoștințe este de natură revelată: iudaism (Dumnezeu a revelat poruncile lui Moise); creștinism (Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a revelat Cuvântul Tatălui); islam (arhanghelul Gabriel a revelat lui Mahomed voința lui Dumnezeu).
R. culturală = stadiu superior al religiozității corespunzând unei culturi și organizări social-politice avansate.
R. universală =
r. care depășește granițele unui popor, cu mesaj universal (budismul, creștinismul, islamul). ♦
Fig. Crez, cult.
religie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RELÍGIE, religii, s. f. 1. Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul și universul; confesiune, credință. ♦
Fig. Crez, cult.
2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (
1) date. — Din
fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.