relict - explicat in DEX

relict (Dicționar de neologisme, 1986)
RELÍCT, -Ă adj., s.n. (Specie de plante sau de animale) care constituie o rămășiță a unei faune sau a unei flore dispărute. ◊ Sol relict = sol format în trecut, a cărui dinamică inițială a încetat. [Cf. germ. relikt, Relikt, lat. relictus].

relict (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RELÍCT, -Ă I. adj. care s-a păstrat din trecut. II. s. n. (biol.) 1. soi, specie care a supraviețuit din epocile geologice. 2. rămășiță, vestigiu. (< germ. Relikt, lat. relictus)

relict (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!relíct adj. m.; f. relíctă, pl. relícte

relict (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RELÍCT, -Ă (‹ germ.; {s} lat. relictum „rămas”) adj. (BIOL.) Specie r. = specie actuală de plante sau de animale, rămășiță a unei flore sau a unei faune dispărute, cunoscută într-o formă identică sau abia schimbată din timpuri geologice trecute. Unele s.r. s-au menținut până în zilele noastre (s.r. conservative), datorită constanței condițiilor de mediu (ex. drețele, relict Terțiar; hatteria, relict mezozoic din Noua Zeelandă), iar altele s-au adaptat condițiilor noi, supraviețuind (ex. mizidele). Sol r. = sol format în alte condiții decât cele actuale.

relict (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RELÍCT, -Ă, relicte, adj. (Biol.; în sintagma) Specie relictă (și substantivat, f.) = specie de plantă sau de animal care a supraviețuit dispariției unei faune sau unei flore în decursul timpurilor geologice. — Din germ. relikt, lat. relictus.