reincarnare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REINCARNÁRE, reincarnări, s. f. Faptul de
a (se) reincarna; reincarnație. [
Pr.:
re-in-. –
Var.:
reîncarnáre s. f.] –
V. reincarna.reincarnare (Dicționar de neologisme, 1986)REINCARNÁRE s.f. Acțiunea de a (se) reincarna și rezultatul ei; reincarnație. ♦ Concepție mistică potrivit căreia sufletul, după moarte, trece în alt trup. V.
metempsihoză. [Pron.
re-in-, var.
reîncarnare s.f. / <
reincarna].
reincarnare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!reincarnáre/reîncarnáre s. f.,
g.-d. art. reincarnắrii/reîncarnắrii; pl. reincarnắri/reîncarnắrireincarnare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REINCARNÁRE, reincarnări, s. f. Faptul de
a (se) reincarna; reincarnație. [
Var.:
reîncarnáre s. f.] —
V. reincarna.