regula (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REGULÁ, regulez, vb. I.
Tranz. 1. A pune în ordine, a aranja, a rândui; a sistematiza. ♦
Spec. A pune la punct un mecanism, a face să funcționeze regulat; a repara. ♦
Spec. A regla, a potrivi.
2. Fig. (
Fam.) A pune pe cineva la punct, a-l învăța minte, a-i da o lecție, a-l reduce la tăcere. – Din
lat.,
it. regulare.regula (Dicționar de neologisme, 1986)REGULÁ vb. I. tr. A aranja, a pune în ordine, a orândui. ♦ A repara, a pune la punct, a regla (un aparat etc.). [< lat.
regulare].
regula (Dicționar de argou al limbii române, 2007)regula, regulez (obs.) I. v. t. (d. bărbați) a avea un contact sexual.
II. v. r. a avea / a întreține relații sexuale (
cu cineva).
regula (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)regulá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
reguleázăregula (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REGULÁ, regulez, vb. I.
Tranz. 1. A pune în ordine, a aranja, a rândui; a sistematiza. ♦
Spec. A pune la punct un mecanism, a face să funcționeze regulat; a repara. ♦
Spec. A regla, a potrivi.
2. Fig. (
Fam.) A pune pe cineva la punct, a-l învăța minte, a-i da o lecție, a-l reduce la tăcere. —
Din lat., it.
regulare.regulà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)regulà v.
1. a supune unor regule:
a-și regula vieața; 2. a pune în ordine:
a-și regula hârtiile; 3. a hotărî dinainte:
a regula ordinea unei ceremonii; 4. a pune capăt:
a regula abuzuri, un diferend; 5. a face să umble regulat:
a regula o mașină, o pendulă; 6. a plăti un cont;
7. fig. fam. a pune la locul său, a da pedeapsa meritată:
îl voiu regula eu.