registratură - explicat in DEX

registratură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REGISTRATÚRĂ, registraturi, s. f. Serviciu într-o instituție, întreprindere etc. unde se înregistrează corespondența intrată și ieșită; biroul, localul unde funcționează acest serviciu. – Din germ. Registratur.

registratură (Dicționar de neologisme, 1986)
REGISTRATÚRĂ s.f. Serviciu al unei instituții unde se înregistrează hârtiile intrate și ieșite; biroul unde este instalat un asemenea serviciu. [< germ. Registratur].

registratură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REGISTRATÚRĂ s. f. serviciu într-o instituție unde se înregistrează hârtiile intrate și ieșite; biroul unde funcționează acest serviciu. (< germ. Registratur)

registratură (Dicționaru limbii românești, 1939)
*registratúră f., pl. ĭ (rus. registratúra, germ. -ur, it. registratúra). Bĭurou în care se înregistrează.

registratură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
registratúră s. f., g.-d. art. registratúrii; pl. registratúri

registratură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
registratură f. biurou de înregistrare.

registratură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REGISTRATÚRĂ, registraturi, s. f. Serviciu într-o instituție, întreprindere etc. unde se înregistrează corespondența, actele intrate și ieșite; biroul, localul unde funcționează acest serviciu. — Din germ. Registratur.