regenerare - explicat in DEX

regenerare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REGENERÁRE, regenerări, s. f. Acțiunea de a (se) regenera și rezultatul ei. – V. regenera.

regenerare (Dicționar de neologisme, 1986)
REGENERÁRE s.f. Acțiunea de a (se) regenera și rezultatul ei; regenerație. ♦ (Fig.) Refacere, înnoire. [< regenera].

regenerare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
regeneráre s. f., g.-d. art. regenerắrii; pl. regenerắri

regenerare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
REGENERÁRE (‹ regenera) s. f. Acțiunea de a (se) regenera; refacere, reînnoire. ♦ (BIOL.) Proprietate a unui organism de a-și reface integritatea atunci când aceasta este lezată. R. reprezintă o proprietate fundamentală de autoreproducere a materiei vii și are o mare importanță în cicatrizarea rănilor, în chirurgia plastică, precum și în fitotehnie, în horticultură etc. În unele cazuri, organismele pot regenera organe întregi (ex. r. membrelor la triton); în alte cazuri, un organism se poate regenera în întregime din părți izolate (ex. r. hidrei). Se remarcă faptul că r. decurge mai ușor la plante și la nevertebrate, mai greu – la vertebrate, Sin. restituție (4). (SILVIC.) R. naturală, refacere pe cale naturală a pădurii, din lăstari sau puieți.

regenerare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
regenerare f. 1. Med. reproducerea celor distruse: regenerarea epidermei; 2. fig. schimbare în bine, reînnoire: regenerare socială.

regenerare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REGENERÁRE, regenerări, s. f. Acțiunea de a (se) regenera și rezultatul ei. — V. regenera.