reflex (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REFLÉX, -Ă, reflecși, -xe, adj.,
s. n. I. Adj. (
Fiziol.; despre acte sau mișcări ale organismului) Produs în mod spontan, independent de voință. ◊
Act reflex (și substantivat,
n.) = reacție bruscă și automată a organismului animal sau uman la o modificare a mediului; răspuns secretor sau motor al organismului la acțiunea unei astfel de modificări.
Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut.
Reflex necondiționat = reflex înnăscut. ♦
P. gener. Care reprezintă o reacție imediată, spontană.
II. S. n. 1. Rază reflectată; sclipire, strălucire, lucire.
2. Fig. Oglindire, reflectare a unei stări de lucruri sau a unei stări sufletești. – Din
fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex.reflex (Dicționar de neologisme, 1986)REFLÉX s.n. 1. Rază reflectată; sclipire.
2. (
Fig.) Oglindire, reflectare.
3. Reacție adecvată a organismului față de un excitant, care se produce pe cale nervoasă, fără intervenția voinței. ♦ Act fundamental al sistemului nervos prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu, precum și cele dintre diferitele părți ale organismului. ◊
Reflex condiționat = răspuns bazat pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța creierului între două focare de excitație care coincid în timp. //
adj. 1. Produs prin reflex (
1); de natura reflexului (
1).
2. Reflect. [Pl.
-ecși, -exe. / < fr.
réflexe, cf. lat.
reflexus].
reflex (Dicționar de neologisme, 1986)REFLEX- v.
reflexo-.reflex (Marele dicționar de neologisme, 2000)REFLÉX1, -Ă I.
adj. 1. produs în mod spontan; de natura reflexului (II, 1). 2. reflect. II. s. n. 1. rază reflectantă; sclipire, strălucire. 2. (fig.) oglindire, reflectare. 3. reacție a organismului față de un excitant extern sau intern, prin intermediul sistemului nervos, fără intervenția voinței, prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu. (< fr.
réflexe, lat.
reflexus, germ.
Reflex)
reflex (Marele dicționar de neologisme, 2000)REFLEX2(O)- elem. „act reflex”. (< fr.
réflex/o/-, cf.
lat. reflexus)
reflex (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)REFLÉX, -Ă (‹
lat.,
fr.,
germ.)
adj.,
s. n. I. 1. Adj. Produs în mod spontan, independent de voință.
2. S. n. (
BIOL.) Reacție (motorie, secretorie etc.) adecvată și constantă a organismului animal sau uman la o modificare a mediului extern sau intern și care constă într-un răspuns imediat și involuntar al organismului la o excitație particulară (
ex. r. pupilar,
r. salivar); reprezintă un act fundamental al sistemului nervos, prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu, precum și cele dintre diferitele părți ale organismului. Mecanismul unui
r. se realizează pe calea
arcului reflex. R. se pot manifesta prin reacții motorii (mișcări musculare) sau prin reacții vegetative (vasculare, secretorii ș.a.).
R. a fost conceput de Descartes, denumit de anatomistul englez Th. Willis (1664) și experimental inițial de R. Whytt (1782). Noțiunea de
r. a fost extinsă la activitatea superioară a sistemului nervos central de fiziologul rus I.M. Secenov. ◊
R. condiționat =
r. dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un
r. înnăscut (
ex. salivația la auzul unui sunet care precede administrarea hranei). A fost descoperit în 1897 și studiat sistematic de
I.P. Pavlov. R. necondiționat = reflex înnăscut.
3. Adj. (Despre un fenomen fiziologic) care are natura unui
r. (I 2), care se bazează pe reflexe.
II. S. n. Lucire, strălucire. ♦ Oglindire, reflectare.
reflex (Dicționaru limbii românești, 1939)*refléx, -ă adj. (lat.
reflexus, îndoit înapoĭ; fr.
réflexe. V.
circumflex).
Fiz. Produs pin [!] reflexiunea luminiĭ:
viziune reflexă. Fiziol. Produs fără voĭe printr´o excitare organică:
mișcare reflexă (ca strănutu, sughițu ș. a.).
Cuvinte reflexe, cuvinte rezultate din impresiunea produsă asupra ochĭuluĭ, ca
cocoloș, gogoneț ș. a. (V.
imitativ).
Reflex s. n., pl.
urĭ și
e (lat.
reflexus, it.
riflesso, fr.
reflet). Rază luminoasă orĭ colorată reflectată maĭ slab pe un corp:
acest negru are reflexurĭ albăstruĭ (bate în albastru).
Fig. Reproducere maĭ slabă, urmă, rest, ecoŭ:
reputațiunea luĭ nu e de cît [!] un slab reflex al gloriiĭ tatăluĭ luĭ. V.
machinal.reflex (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)refléx1 (re-flex) adj. m.,
pl. reflécși; f. refléxă, pl. refléxereflex (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)refléx2 (re-flex) s. n.,
pl. refléxereflex (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)reflex a.
1. Fiz. care se face prin reflexiune;
2. care se face fără conștiință:
mișcare reflexă. ║ n. reflexiunea luminei sau a colorii.