reflector - explicat in DEX

reflector (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REFLECTÓR, reflectoare, s. n. 1. Parte a unui dispozitiv de iluminat sau a unui proiector care, folosind fenomenul reflexiei regulate sau difuze, dirijează fluxul luminos al unei surse de lumină pe o anumită direcție sau într-o anumită zonă mai întinsă; p. ext. aparat înzestrat cu un asemenea dispozitiv. ♦ Oglindă concavă care reflectă lumina într-o direcție voită; p. ext. proiector. 2. (Astron.) Telescop al cărui obiectiv este construit dintr-o oglindă concavă. 3. (Elt.) Element component al unor antene în scopul măririi directivității lor. – Din fr. réflecteur.

reflector (Dicționar de neologisme, 1986)
REFLECTÓR s.n. Aparat construit astfel încât să poată reflecta lumină, raze infraroșii sau ultraviolete etc. ♦ Oglindă concavă care reflectă lumina într-o direcție voită; (p. ext.) proiector. [Cf. fr. réflecteur].

reflector (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REFLECTÓR I. s. n. 1. dispozitiv al unui corp de iluminat sau al unui proiector care, pe baza fenomenului de reflexie, dirijează într-o anumită direcție fluxul luminos emis de sursa de lumină. 2. oglindă concavă care reflectă lumina într-o direcție voită. ◊ telescop al cărui obiectiv este constituit dintr-o oglindă concavă. 3. (electr.) element component al unor antene, pentru a le mări directivitatea. II. s.m. personaj literar, purtătorul de cuvânt al autorului. (< fr. réflecteur)

reflector (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
reflector, reflectoare s. n. chelie.

reflector (Dicționaru limbii românești, 1939)
*reflectór, -oáre adj. (fr. réflecteur, reflector, d. lat. refléctere, reflexum, a reflecta. Corect ar fi fost *reflexor, d. supinu reflexum, ca percusor d. percussum). Care reflectează: o suprafață reflectoare. S. n., pl. oare. Aparat care reflectează lumina (un disc neted concav saŭ și convex): reflectoru uneĭ lămpĭ. V. abajur.

reflector (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reflectór (re-flec-) s. n., pl. reflectoáre

reflector (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
reflector a. care reflectează. ║ n. aparat ce servă a reflecta lumina.

reflector (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REFLECTÓR, reflectoare, s. n. 1. Parte a unui dispozitiv de iluminat sau a unui proiector care, folosind fenomenul reflexiei regulate sau difuze, dirijează fluxul luminos al unei surse de lumină pe o anumită direcție sau într-o anumită zonă mai întinsă; p. ext. aparat înzestrat cu un asemenea dispozitiv. ♦ Oglindă concavă care reflectă lumina într-o direcție voită; p. ext. proiector. 2. (Astron.) Telescop al cărui obiectiv este construit dintr-o oglindă concavă. 3. (Elt.) Element component al unor antene în scopul măririi directivității lor. — Din fr. réflecteur.