redhibițiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REDHIBIȚIÚNE, redhibițiuni, s. f. (
Jur.) Anulare a unei vânzări când actul vânzării are un viciu. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
lat. redhibitio, -onis, fr. rédhibition.redhibițiune (Dicționar de neologisme, 1986)REDHIBIȚIÚNE s.f. v.
redibiție.redhibițiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)REDHIBIȚIÚNE s. f. anulare a unei vânzări când obiectul care se vinde are un viciu. (< lat.
redhibitio, fr.
rédhibition)
redhibițiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)redhibițiúne (-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. redhibițiúnii; pl. redhibițiúniredhibițiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REDHIBIȚIÚNE, redhibițiuni, s. f. (
Jur.) Anulare a unei vânzări când actul vânzării are un viciu. [
Pr.: -
ți-u-] —
Din lat. redhibitio, -onis, fr. rédhibition.