recțiune - explicat in DEX

recțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECȚIÚNE, recțiuni, s. f. (Gram.) Calitate a unui cuvânt de a primi un determinant care trebuie să aibă o anumită formă flexionară sau o anumită construcție prepozițională; legătura dintre cuvinte și determinantele lor; regim. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. rection, germ. Rektion.

recțiune (Dicționar de neologisme, 1986)
RECȚIÚNE s.f. Calitatea unui cuvânt de a atrage în frază un anumit determinant; legătură stabilită între cuvinte și determinantele lor. [Pron. -ți-u-. / < fr. rection, cf. lat. rectio – conducere].

recțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECȚIÚNE s. f. calitatea unui cuvânt de a atrage în frază un anumit determinant; regim (5). (< fr. rection, germ. Rektion)

recțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
recțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. recțiúnii; pl. recțiúni

recțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECȚIÚNE, recțiuni, s. f. (Gram.) Calitate a unui cuvânt de a primi un determinant care trebuie să aibă o anumită formă flexionară sau o anumită construcție prepozițională; legătura dintre cuvinte și determinantele lor; regim. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. rection, germ. Rektion.